Avizarea Cabinetelor Medicale

Forme de exercitare a profesiei

 

Conform OG nr. 124/1998, republicată, privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de recuperare şi de urgenţă.

Profesia de medic, ca profesie liberala, poate fi exercitata in cadrul cabinetului medical in una dintre urmatoarele forme:

  1. Cabinet medical individual
    Îşi exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal.
  2. Cabinete medicale grupate
    Mai multe cabinete individuale, care şi-au creat facilităţi economice comune, dar care îşi păstrează individualitatea în relaţiile cu terţii
  3. Cabinete medicale asociate
    Mai multe cabinete care s-au asociat, în scopul exercitării 
    în comun a activităţii si al asigurării accesului pacienţilor la servicii medicale complete. Medicii titulari ai unor cabinete asociate îşi păstreaza drepturile şi responsabilităţile individuale
  4. Societate civilă medicală
    Constituită din doi sau mai mulţi medici asociaţi, poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal.

Potrivit aceluiasi act normativ, unitatile medico-sanitare cu personalitate juridica, care se infiinteaza potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile ulterioare, vor functiona ca si cabinete medicale cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

  1. sa aiba obiect de activitate unic, constand in furnizarea de servicii medicale, cu sau fara activitati conexe acestora, stabilite prin ordin al ministrului sanatatii si familiei;
  2. administratorul societatii comerciale sau cel putin o treime din numarul membrilor consiliului de administratie sa fie medici;
  3. sa fie inregistrate in Registrul unic al cabinetelor medicale.

De asemenea, organizatiile nonprofit, fundatiile si asociatiile cu activitati medicale, asociatiile profesionale, cultele religioase si lacasele de cult religios, legal constituite, pot infiinta si organiza in structura lor, pe baza hotararii organelor de conducere, cabinete medicale furnizoare de servicii medicale in regim ambulatoriu.

Anexa nr. 2 la Ordinul MSF nr. 153/2003, modificat prin Ordinul MS nr. 1010/ 2020 și Ordinul MS nr. 1760/ 2020.

DOTAREA MINIMĂ OBLIGATORIE

pentru cabinetele medicale de specialitate

1. Alergologie şi imunologie clinică
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– termometru;
– cântar;
– taliometru;
– centimetru;
– spacer (camera de expansiune);
– piesa bucală;
– mască facială, pentru adulţi şi copii;
– trusă pentru farmacoterapia de urgenţă – adrenalina injectabilă, corticosteroizi cu Administrare p.o. şi parenteral, antihistaminic H1 cu instalare rapidă a efectului, antihistaminic H2 salbutamol (pentru administrare inhalatorie); branule, perfuzoare, seringi, soluţii perfuzabile;
– pulsoximetru;
– nebulizator;
– spirometru şi/sau peakflowmetru, după caz;
– reactivi pentru testare alergologică, lantete pentru testare prick, camere pentru testare patch, seringi şi ace adecvate pentru testare intradermică, şi alte materiale pentru testare alergologică, după caz.

2. Anatomie patologică
Dotare:
a) Pentru compartiment de citotopatologie:
Utilităţi:– instalaţie de apă curentă.
Mijloace fixe:
– centrifugă, cytospin;
– balanţă analitică;
– microscop cu mărire x4, x10, x20, x40 (uzual pentru diagnostic microscopic);
– trusă pentru efectuarea puncţiilor cu ac fin şi consumabile (puncţii glandă mamară, limfoganglioni, tiroidă, etc);
– frigider;
– instalaţie de purificare a aerului şi evacuare a noxelor;
– computer;
– histotecă.
Consumabile:
– cuve şi stative pentru coloraţie manuală (rezistente la solvenţi organici);
– sticlărie (cilindri gradaţi, pahare Berzelius şi Erlenmayer de diferite mărimi rezistente la temperaturi ridicate);
– tăvi pentru transportul lamelor din laboratorul de prelucrat în cabinetul medical de diagnostic microscopic şi apoi transportul lor la histotecă;
– recipiente pentru colectarea, în vederea neutralizării, tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile şi precursori de droguri utilizate (Anexa 11 la H.G. nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor);
– reactivi pentru fixare, deshidratare, colorare uzuală;
– dezinfectanţi pentru suprafeţe, instrumentar şi personal;
– echipamente de protecţie;
– trusă pentru efectuarea puncţiilor cu ac fin şi consumabile (puncţii glandă mamară, limfoganglioni, tiroidă, etc).
b) Pentru compartiment de histopatologie:
Utilităţi:-instalaţie de apă curentă şi de gaz.
Mijloace fixe:
– microtom pentru parafină şi cuţite clasice cu aparatură pentru ascuţit sau de unică folosinţă;
– termostat pentru parafină (56°);
– platină termostatată;
– baie termostatată;
– dispenser pentru parafină;
– frigider;
– balanţă şi trusă greutăţi;
– pH-metru;
– hotă;
– instalaţie de purificare a aerului şi evacuare a noxelor;
– histotecă;
– dulap pentru păstrat blocuri de parafină;
– centrifugă;
– microscop cu mărire x4, x10, x20., x40 (uzual pentru diagnostic microscopic);
Consumabile:
– recipiente de dimensiuni variate: 100 – 3000 ml pentru fixarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor prelevate de la necropsii;
– pense, foarfeci, bisturie de diferite mărimi şi cuţite pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– placă pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi piese de la necropsii;
– recipiente de sticlă rezistente la solvenţi organici, cu capac (fiole de cântărire cu capac, pahare Berzelius cu capac sau sticluţe cu capac, având capacitatea de 100 mlc cu capac) în număr minim de 30 pentru deshidratarea şi includerea la parafină a biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– casete metalice şi de plastic
– bare sau tăvi pentru incluzionare în parafină;
– bec de gaz Bunsen, trepied, sită azbest;
– cuţite pentru fasonare blocuri parafină;
– ace de disociere;
– cuve şi stative pentru coloraţie manuală (rezistente la solvenţi organici);
– sticlărie (cilindri gradaţi, pahare Berzelius şi Erlenmayer de diferite mărimi rezistente la temperaturi ridicate);
– lame şi lamele;
– tăvi pentru transportul lamelor din laboratorul de prelucrat în cabinetul medical de diagnostic microscopic şi apoi transportul lor la histotecă;
– recipiente pentru colectarea în vederea neutralizării tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile şi precursori de droguri utilizate (Anexa 11 la H.G. nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor);
– saci şi cutii cu pereţi rigizi pentru colectarea deşeurilor menajere, infecţioase, înţepătoare – tăietoare;
– reactivi pentru fixare, deshidratare, colorare uzuală;
– dezinfectanţi pentru suprafeţe, instrumentar şi personal;
– echipamente de protecţie.
c) Pentru compartiment de imunohistochimie:
Observaţii/utilităţi:
– instalaţie de apă curentă şi de gaz,
– Blocurile (de parafină) se prelucrează în Compartimentul de Histopatologie,
– Lamele pe care se întind secţiunile tăiate la microtom trebuie silanizate.
Mijloace fixe:
– aparatura enumerată anterior la dotarea compartimentului de histopatologie, la care se adaugă
– micropipete de 10, 100, 1000 μl;
– cameră umedă şi întunecată;
– cameră uscată şi întunecată;
– agitator magnetic;
– oală sub presiune sau cuptor cu microunde.
Consumabile:
– recipiente de dimensiuni variate: 100 – 3000 ml pentru fixarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor prelevate de la necropsii;
– pense, foarfeci, bisturie de diferite mărimi şi cuţite pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– placă pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi piese de la necropsii;
– recipiente de sticlă rezistente la solvenţi organici, cu capac (fiole de cântărire cu capac, pahare Berzelius cu capac sau sticluţe cu capac, având capacitatea de 100 mlc cu capac) în număr minim de 30 pentru deshidratarea şi includerea la parafină a biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– casete metalice şi de plastic;
– bare sau tăvi pentru incluzionare în parafină;
– bec de gaz Bunsen, trepied, sită azbest;
– cuţite pentru fasonare blocuri parafină;
– ace de disociere;
– cuve şi stative pentru coloraţie manuală (rezistente la solvenţi organici);
– sticlărie (cilindri gradaţi, pahare Berzelius şi Erlenmayer de diferite mărimi rezistente la temperaturi ridicate);
– lame şi lamele;
– tăvi pentru transportul lamelor din laboratorul de prelucrat în cabinetul medical de diagnostic microscopic şi apoi transportul lor la histotecă;
– recipiente pentru colectarea în vederea neutralizării tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile precursori de droguri utilizate (Anexa 11 la H.G. nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor);
– saci şi cutii cu pereţi rigizi pentru colectarea deşeurilor menajere, infecţioase, înţepătoare – tăietoare;
– reactivi pentru fixare, deshidratare, colorare uzuală;
– dezinfectanţi pentru suprafeţe, instrumentar şi personal;
– echipamente de protecţie;
– vârfuri pentru micropipete;
– microtubuli Ependor;
– stative;
– sticlărie de laborator (cilindri gradaţi de diferite volume, pahare Berzelius de diferite mărimi; recipiente de colorat lame histologice);
– lame silanizate;
– kit-uri;
– recipiente pentru colectarea, în vederea neutralizării, tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile şi precursori de droguri utilizate (Anexa 11 din H.G. nr. 1.121/2002).
d) Pentru compartiment de microscopie electronică:
Observaţii/utilităţi:– instalaţie de apă curentă şi de gaz.
Mijloace fixe:
– microscop electronic de transmisie 100 Kvolţi;
– microscop optic x20, x40, x100;
– termostat 60°C;
– ultramicrotom;
– knifemaker;
– hotă chimică;
– distilator;
– laborator fotografic.
Consumabile:
– recipiente de dimensiuni variate: 100 – 3000 ml pentru fixarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor prelevate de la necropsii;
– pense, foarfeci, bisturie de diferite mărimi şi cuţite pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– placă pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi piese de la necropsii;
– recipiente de sticlă rezistente la solvenţi organici, cu capac (fiole de cântărire cu capac, pahare Berzelius cu capac sau sticluţe cu capac, având capacitatea de 100 mlc cu capac) în număr minim de 30 pentru deshidratarea şi includerea la parafină a biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– casete metalice şi de plastic;
– bare sau tăvi pentru incluzionare în parafină;
– bec de gaz Bunsen, trepied, sită azbest;
– cuţite pentru fasonare blocuri parafină;
– ace de disociere;
– cuve şi stative pentru coloraţie manuală (rezistente la solvenţi organici);
– sticlărie (cilindri gradaţi, pahare Berzelius şi Erlenmayer de diferite mărimi rezistente la temperaturi ridicate);
– lame şi lamele;
– tăvi pentru transportul lamelor din laboratorul de prelucrat în cabinetul medical de diagnostic microscopic şi apoi transportul lor la histotecă;
– recipiente pentru colectarea în vederea neutralizării tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile şi precursori de droguri utilizate (Anexa 11 la H.G. nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor);
– saci şi cutii cu pereţi rigizi pentru colectarea deşeurilor menajere, infecţioase, înţepătoare – tăietoare;
– reactivi pentru fixare, deshidratare, colorare uzuală;
– dezinfectanţi pentru suprafeţe, instrumentar şi personal;
– echipamente de protecţie.
e) Pentru compartiment de medicină moleculară:
Observaţii/utilităţi:– instalaţie de apă curentă şi de gaz.
Mijloace fixe:
– microscop cu fluorescent;
– hotă cu flux laminar;
– ultramicrocentrifugă 16000 g;
– centrifugă 6000 g/universală cu răcire (rotoare pentru tuburi de 1,5 ml, swing out, pentru plăci);
– centrifugă serologie;
– echipament de amplificare şi detecţie ale acizilor nucleici şi/sau ale semnalului (PCR şi RT- PCR);
– frigidere;
– congelatoare (-20° C, -80° C);
– lampă UV;
– micropipete automate pentru fiecare arie de lucru;
– balanţă analitică;
– autoclav;
– vortexuri pentru fiecare arie de lucru;
– baie uscată;
– sistem electroforeză şi imunodetecţie Western Blot);
– criotom.
Consumabile:
– recipiente de dimensiuni variate: 100-3000 ml pentru fixarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor prelevate de la necropsii;
– pense, foarfeci, bisturie de diferite mărimi şi cuţite pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– placă pentru orientarea biopsiilor, pieselor operatorii şi piese de la necropsii;
– recipiente de sticlă rezistente la solvenţi organici, cu capac (fiole de cântărire cu capac, pahare Berzelius cu capac sau sticluţe cu capac, având capacitatea de 100 mlc cu capac) în număr minim de 30 pentru deshidratarea şi includerea la parafină a biopsiilor, pieselor operatorii şi pieselor de la necropsii;
– casete metalice şi de plastic;
– bare sau tăvi pentru incluzionare în parafină;
– bec de gaz Bunsen, trepied, sită azbest;
– cuţite pentru fasonare blocuri parafină;
– ace de disociere;
– cuve şi stative pentru coloraţie manuală (rezistente la solvenţi organici);
– sticlărie (cilindri gradaţi, pahare Berzelius şi Erlenmayer de diferite mărimi, rezistente la temperaturi ridicate);
– lame şi lamele;
– tăvi pentru transportul lamelor din laboratorul de prelucrat în cabinetul medical de diagnostic microscopic şi apoi transportul lor la histotecă;
– recipiente pentru colectarea în vederea neutralizării tuturor lichidelor uzate infectate, a categoriilor de reactivi utilizaţi, a substanţelor toxice, inflamabile şi precursori de droguri utilizate (Anexa 11 la H.G. nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor);
– saci şi cutii cu pereţi rigizi pentru colectarea deşeurilor menajere, infecţioase, înţepătoare-tăietoare;
– reactivi pentru fixare, deshidratare, colorare uzuală;
– dezinfectanţi pentru suprafeţe, instrumentar şi personal;
– echipamente de protecţie.

3. Anestezie şi terapie intensivă
Dotare:
Dotare generală (pentru terapia durerii şi anestezie/terapie intensivă în condiţii de chirurgie de o zi – one day surgery)
– trusă de resuscitare respiratorie şi cardiocirculatorie;
– sursă de oxigen;
– medicamente de urgenţă;
– catetere periferice;
– perfuzie endovenoasă;
– monitorizare (EKG, presiune arterială noninvazivă, pulsoximetrie sau numai pulsoximetrie);
– stetoscop şi tensiometru.
Dotare specifică
Pentru terapia durerii:
– truse sterile pentru tehnici loco-regionale şi anestezice locale.
Pentru anestezie-reanimare:
– anestezice generale;
– defibrilator;
– capnografie (pentru laparoscopie);
– aparat de anestezie.

4. Boli infecţioase
Dotare:
– stetoscop;
– specul de consultaţie otică, narinară (eventual otoscop);
– tensiometru;
– termometru;
– frigider pentru produse biologice;
– ciocan reflexe;
– cântar pentru copii şi adulţi;
– mănuşi, măşti chirurgicale, halate de unică folosinţă;
– soluţii pentru dezinfecţia după pacient infectat/colonizat cu C diff sau MDR;
– pulsoximetru;
– trusă de intervenţie pentru şoc anafilactic;
– apăsătoare limbă de unică folosinţă;
– eprubete sterile sau echipamente de recreare de tip Venoject;
– sursă mobilă de lumină direcţionabilă sau lampă frontală tip ORL.
Observaţii – colaborare directă cu un laborator clinic.

5. Cardiologie
Dotare:
– aparat de măsurat tensiunea arterială;
– oscilometru;
– termometru;
– electrocardiograf;
Opţional: ecocardiograf;
– echipament pentru testare de efort;
– aparat de monitorizare EKG ambulatorie (Holter).

6. Chirurgie generală
Dotare:
– pense anatomice;
– pense chirurgicale;
– pense hemostatice Pean şi Kocher;
– foarfece drepte şi curbe;
– bisturiu, inclusiv electrocauter;
– termometre;
– portace Mathieu;
– ace chirurgicale;
– ace de puncţie;
– pensa porttampon;
– depărtătoare Farabeuf;
– trusă traheostomie şi canule;
– sticlete butonate, sondă canelată;
– pipă Guedell;
– seringi de unică folosinţă;
– tensiometru, stetoscop;
– eprubete;
– sonde uretrale;
– atele Kramer;
– mănuşi chirurgicale;
– tăviţe renale.

7. Chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă
Dotare:
a) Microchirurgie reconstructivă (nivel maxim de tratamente – injectări de toxină botulinică, acid hialuronic)
Mijloace fixe
– trusă de resuscitare respiratorie şi cardiocirculatorie;
– mobilier medical specific, canapea de consultaţii medicale/masa de tratamente
Tehnica medicală, instrumentar, consumabile:
– aparat de urgenţă (adrenalina minim 3 fiole în stoc, HHC minim 1000 mg în stoc, antihistaminice, ser glucozat 5% minim 5 flacoane de 250 ml, ser fiziologic minim 5 flacoane de 250 ml, branule de diverse mărimi)
Observaţii: Hialuronidaza este o substanţă recomandată de toate ghidurile internaţionale pentru cei care practica injectare de Acid Hialuronic, astfel încât se recomandă minim 2 flacoane pe stoc şi obţinerea Autorizaţiei de Punere pe Piaţă din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale
b) Cabinet de consultaţii şi tratamente chirurgicale, inclusiv chirurgie minim ambulatorie – mică chirurgie
Mijloace fixe
– trusă de resuscitare respiratorie şi cardiocirculatorie inclusiv defibrilator;
– masă intervenţii chirurgicale/tratamente;
– sursă de oxigen (Butelie Oxigen Medical cu reductor şi accesorii, 3-5 L);
– autoclav clasa B, cu revizii la zi (pungi autoclav cu marker de sterilizare, casolete instrumentar autoclave, registru sterilizare, etichete sterilizare care se vor aplica la fiecare sterilizare, soluţii de dezinfectat suprafeţe şi pardoseli);
– Aparat UV pentru sterilizare cabinet;
– Masă de instrumentar tip Mayo;
– Lampă chirurgicală mobilă sau fixă;
– Electrocauter;
Tehnica medicală, instrumentar, consumabile:
– 3 truse de mici intervenţii; mâner bisturiu pentru lame de unică folosinţă, lame bisturiu unică folosinţă, foarfece minim 2, pensa anatomică, pensă chirurgicală, chiuretă, portac, fire de sutură sterile sertizate diferite mărimi, permanente şi resorbabile, pense Pean 2 buc, Pense Kocher 2 buc, depărtător 1 buc.);
– 5 seturi instrumente chirurgicale pentru pansamente/suprimarea firelor;
– câmpuri operatorii de unică folosinţă pentru mica chirurgie – stoc minim 10 seturi;
– halate chirurgicale de unică folosinţă, mănuşi de unică folosinţă diverse mărimi, capeline de unică folosinţă, măşti chirurgicale de unică folosinţă – stoc minim 5 seturi;
– soluţii dezinfectante mâini, betadină, apa oxigenată, alcool sanitar;
– termometru;
– comprese sterile;
– ochelari protecţie medic şi asistente;
– seringi de unică folosinţă, diverse, minim 100 buc în stoc;
– Aparat de Urgenţă (adrenalină minim 3 fiole în stoc, HHC minim 1000 mg în stoc, antihistaminice, ser glucozat 5% minim 5 flacoane de 250 ml, ser fiziologic minim 5 flacoane de 250 ml, branule diverse mărimi)
Observaţii: Hialuronidaza este o substanţă recomandată de toate ghidurile internaţionale pentru cei care practica injectare de Acid Hialuronic, astfel încât propunem minim 2 flacoane pe stoc şi obţinerea Autorizaţiei de Punere pe Piaţă din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale;

8. Chirurgie pediatrică
Dotare:
– trusă instrumentar sutură plăgi;
– material sutură atraumatic;
– comprese sterile;
– pansamente;
– mănuşi chirurgicale;
– truse anestezie locală;
– feşi ghipsate+vată ortopedică;
– dezinfectante;
– megatoscop;
– termometru;
– cântar;
– centimetru;
– lame de bisturiu.

9. Chirurgie vasculară
Dotare:
– aparat de măsurat tensiunea arterială cu stetoscop;
– oscilometru;
– aparat EKG;
– doppler vascular;
– opţional: ecograf cord;
– termometre;
– trusă chirurgicală minimă.

10. Dermatovenerologie
Dotare:
– tensiometru şi stetoscop;
– masă ginecologică;
– lampă ultraviolete;
– reflector;
– electrocauter – dimensiuni medii sau mici;
– microscop de laborator;
– lupe cu mâner şi cu bec de diferite dimensiuni;
– apăsător limbă;
– deschizător gură;
– termometre;
– ciocan reflexe;
– instrumentar chirurgical de specialitate;
– specul vaginal;
– specul anal;
– valvă ginecologică;
– chiurete Volkmann;
– extractor de comedoane;
– truse pentru recoltat secreţii sau alte produse palologice;
– lampă de spirt;
– trusă de prim ajutor alergologic (hemisuccinat de hidrocortizon, adrenalină, efedrină, romergan injectabil, feniramin injectabil, soluţii perfuzabile, truse de perfuzie);
– eprubete;
– lame din sticlă, lamele;
– setolonă, aţă chirurgicală (nr. 5 – 10);
– dermatoscop;
Opţional: LASER.

11. Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

a) Dotare cabinet:

tensiometru, stetoscop;

cântar de persoane şi cu tijă pentru măsurarea înălţimii;

trusă de diagnostic pentru neuropatie periferică (diapazon, monofilament);

seringi de unică folosinţă, seturi de perfuzii;

panglică pentru măsurare talie/circumferinţă;

glucometru pentru aprecierea rapidă a glicemiei;

teste de urină cu minimum 2 parametri: corpi cetonici, glucoză.

Opţional: aparat de determinare a hemoglobinei glicozilate, aparat cu bioimpedanţă pentru aprecierea compoziţiei corporale, instrument pentru măsurarea indicelui gleznă-braţ, electrocardiograf, oftalmoscop.

b) Dotare aparat de urgenţă:

fiole de glucoză 33%, flacoane ser glucozat 20% şi ser fiziologic;

glucagon pentru administrare sc/im.iv sau intranazal;

insulină rapidă umană;

fiole hidrocortizon hemisuccinat;

fiole furosemide;

captopril sau hipotensor pentru urgenţe hipertensive.

12. Endocrinologie
Dotare:
– aparat de măsurat tensiunea arterială cu stetoscop;
– cântar pentru adulţi;
– taliometru;
– centimetru;
– ciocan reflexe;
– exoftalmometru;
– sfingomanometru;
– instrument de antropometrie.

13. Epidemiologie
Dotare:
– stetoscop;
– tensiometru;
– termometru;
– cântar pentru adulţi;
– cântar pentru copii;
– apăsător de limbă;
– frigider pentru produse biologice cu termometru;
– geantă frigorifică;
– trusă de prim ajutor alergologic (adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon – inclusiv preparate cu administrare rapidă, prometazină fiole, salbutamol suspensie inhalatorie);
– materiale dezinfectante/materiale sanitare (ace, seringi, mănuşi, tampoane, materiale consumabile gen vacutainere, soluţii perfuzabile, truse de perfuzie, catetere periferice);
– aparat de oxigen portabil;
– colectoare culturi biologice;
– lampă ultraviolete/nebulizator microaerofloră;
– calculator pentru baza de date a consultaţiilor efectuate/conexiune la internet/imprimantă;
– mobilier: pat de consultaţii, birou, rafturi, cuier.
Observaţii: colaborare directă cu un laborator clinic, microbiologie şi secţii de boli infecţioase.

14. Expertiza medicală a capacităţii de muncă (medici experţi ai asigurărilor)
Dotare:
– aparat pentru măsurarea TA;
– stetoscop;
– ciocan pentru reflexe;
– taliometru;
– spirograf;
– negatoscop;
– oscilometru;
– optotip;
– cântar pentru persoane.

15. Explorări funcţionale – se efectuează în cadrul cabinetelor de specialitate (pneumologie, medicina muncii, medicina internă, cardiologie, neurologie, ortopedie)
Dotare:
– electrocardiograf cu anexe pentru înregistrări fono-mecano-cardiografice şi de puls carotidian (poligraf electro-mecano-fono);
– bicicletă ergonomică;
– sistem Holter;
– ecocardiograf cu sisteme de înregistrare în modul M, 2D şi Doppler pulsatil, continuu şi color Transducer echo abdominal;
– dispozitiv Doppler pentru flux arterial periferic;
– pulsoximetru;
– spirometru;
– sursă de oxygen;
– trusă de urgenţă cu defribilator.

16. Farmacologie clinică
Dotare:
– trusă de prim ajutor;
– tensiometru;
– stetoscop;
– electrocardiograf;
– cântar;
– ciocan reflexe;
– termometru;
– calculator cu conexiune la internet.

17. Gastroenterologie

Dotare:

tensiometru;

stetoscop;

linie de dezinfecţie pentru aparatură optică.

Opţional: gastroscop, colonoscop, truse de polipectomie, injectoare, colaborare cu un cabinet de anatomie patologică.

18. Genetică medicală
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– cântar pentru adulţi;
– cântar pentru copii;
– pediometru;
– ştachetă pentru măsurat înălţimea;
– taliometru;
– specule nazale şi auriculare;
– apăsătoare limbă;
– lupă;
– vacutainere;
– oglindă frontală;
– reflector cu picior.

19. Geriatrie şi gerontologie
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– negatoscop;
– electrocardiograf

20. Hematologie
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– cântar pentru adulţi;
– ciocan reflexe;
– pense (diferite);
– termometru;
– eprubete diverse.

21. Igienă
Dotare:
a) Pentru desfăşurarea activităţilor de igienă şcolară (examinări de bilanţ/periodice privind indici antropometrici şi fiziometrici la şcolari):
– antropometru;
– cântar de persoane;
– bandă metrică plasticizată pentru măsurarea perimetrelor;
– spirometru portabil;
– tensiometru;
– stetoscop;
– aparat de măsurare a compoziţiei corporale (tip Omron) şi calculare IMC.
b) Pentru supravegherea condiţiilor ambientale în spaţiul interior şi detectarea rapidă a abaterilor:
– termohigrometru portabil;
– luxmetru;
– sonometru;
– monitor portabil de măsurare a clorului rezidual din apa potabilă (indicator al eficienţei dezinfecţiei acesteia).
Consumabile:
– trusă prim ajutor;
– tampoane sterile (cotton swabs) pentru recoltări de pe suprafeţe/mâinile personalului în vederea determinării încărcăturii bacteriene;
– piese bucale de unică folosinţă pentru testele spirometrice;
– ser fiziologic, apă distilată, alcool sanitar, etc.
Tehnică de calcul:
– calculatoare cu acces la internet;
– imprimante alb-negru cu scaner.
Mobilier:
– pat de consultaţii, birou, rafturi, cuier.

22. Medicină de familie
Dotare:
a) Pentru cabinetul de consultaţii:
– canapea de consultaţii;
– masă ginecologică sau canapeaua consultaţii să conţină suporţi în vederea examinării obstetricale şi ginecologice;
– aparat de măsurat tensiunea arterial;
– stetoscop;
– cântar pentru adulţi şi copii;
– taliometru;
– apăsătoare limbă de unică folosinţă;
– ciocan reflexe;
– trusă completă de microchirurgie;
– speculi vaginali de unică folosinţă;
– centimetru de croitorie;
– seringă Guyon pentru spălături auriculare;
– atele Kramer;
– termometre;
– frigider pentru produse biologice cu termometru;
– recipient pentru deşeuri biologice.
b) Pentru aparatul de urgenţă:
– Analgezice minore nemorfinice;
– Adrenalină;
– Atropină;
– Hemisuccinat de hidrocortizon;
– Antihipertensive;
– Antispastice;
– Aspirina;
– Antipiretice;
– Diazepam fiole, microclisma (5 mg);
– Bronhodilatatoare inhalatorii;
– Xilina 1%;
– Antisecretorii gastrice;
– Soluţii cristaloide (ser fiziologic, Ringer, glucoză 5%, glucoză 10%);
– Hemostatice;
– Nitroglicerină;
– Antiemetice.

23. Medicină de laborator
Dotare:
a) Pentru HEMATOLOGIE
– analizor automat hematologie;
– microscop optic;
– analizor semiautomat/automat coagulare;
– pipete automate;
– termostat;
– centrifugă;
– sistem de determinare VSH;
– frigider cu congelator.
b) Pentru CHIMIE CLINICĂ (BIOCHIMIE)
– analizor automat biochimie;
– analizor semiautomat/automat examen biochimic urină;
– linie semiautomată/automată electroforeza proteinelor serice;
– microscop optic;
– pipete automate;
– centrifugă;
– frigider cu congelator.
c) Pentru IMUNOLOGIE
– analizor automat imunologie;
– pipete automate;
– centrifugă;
– frigider cu congelator.
Observaţii:
– instalaţia de apă purificată (distilată) poate însoţi analizoarele automate de biochimie sau se poate folosi apă distilată din comerţ,
– nu este corect a se impune linia ELISA sau analizor cu chemiluminiscenţă, ele reprezintă doar o modalitate de a efectua determinări imunologice,
– în laborator poate fi folosit unul sau mai multe analizoare de imunologie care pot funcţiona pe principii diferite, inclusiv ELISA sau chemiluminiscenţă, depinzând de gama de analize pe care doreşte să o efectueze laboratorul.
d) Pentru MICROBIOLOGIE
– termostat cu temperatură reglabilă,
– hotă cu flux laminar vertical,
– microscop optic,
– densitometru,
– frigider cu congelator,
– bec de gaz/sistem echivalent,
– anse bacteriologice,
– lampă UV.
Observaţii:
– pentru laboratoarele care îşi pregătesc mediile de cultură în unitate, depinzând de tipul substanţelor care se folosesc pentru prepararea mediilor de cultură (pulbere sau semisolide) sunt necesare: ph-metru, autoclav pentru sterilizarea mediilor de cultură, baie de apă cu temperatură reglabilă,
– nu se mai impune în laboratoarele din ambulatoriu autoclavul pentru distrugerea mediilor de cultură utilizate sau/şi a produselor patologice care rezultă din activitatea de microbiologie având în vedere că deşeurile rezultate din activitatea de microbiologie sunt îndepărtate de către o firmă specializată de 2 – 3 ori/săptămână sau o dată/săptămână cu obligativitatea păstrării lor la frigider (2 – 8° C) conform Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.

24. Medicină legală
Dotare:
– dotare minimă pentru evidenţa şi arhivarea datelor;
– nu necesită dotare medicală.

25. Medicină internă
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– oscilometru (cabinetele gr. 1);
– electrocardiograf (cabinetele gr. 1);
– cântar pentru adulţi;
– ciocan reflexe;
– pense diferite;
– termometru;
– eprubete diverse.

25.1 Medicină fizică și reabilitare          

Dotare:

a) Cabinet medicină fizică şi reabilitare:

tensiometru;

termometru (noncontact);

stetoscop;

ciocan de reflexe;

centimetru;

cântar;

taliometru;

goniometru;

canapea pentru consultaţii;

trusă sanitară de urgenţă;

materiale sterile pentru injecţii intraarticulare şi periarticulare: ace, seringi, comprese, mănuşi;

materiale pentru dezinfecţia tegumentelor, suprafeţelor şi aerului;

echipamente de protecţie.

OPȚIONAL:

b) Sală pentru fizioterapie:

aparat pentru electrostimulare neuromusculară;

aparat pentru electroterapie antalgică;

aparat pentru ultrasonoterapie;

mijloace de termoterapie, parafină sau alte metode echivalente (Hotpacks).

 OPȚIONAL:

c) Sală de kinetoterapie:

masă de kinetoterapie;

spalier;

saltea;

oglindă de perete de dimensiuni adecvate pentru controlul posturii, mişcărilor etc.;

echipamente diverse: mingi medicinale, gantere, benzi elastic, arcuri, scripeţi, corzi;

bicicletă ergometrică sau bandă de mers.”

26. Medicina muncii
Dotare:
– cântar pentru adulţi;
– taliometru;
– termometru;
– aparat de măsurat tensiunea arterială;
– stetoscop;
– ciocan reflexe;
– panou pentru acuitate vizuală (optotip) sau dotare cu aparat de testare a acuităţii vizuale (visiotest);
– tabele pentru simţ cromatic sau dotare cu aparat de testare pentru vedere cromatică (visiotest);
– aparat pentru determinarea în urgenţă a glicemiei (glucometru).
Observaţii:
– colaborare directă cu laborator clinic şi microbiologic;
– colaborare directă pentru investigaţii paraclinice sau dotare cu: electrocardiograf, spirometru, audiometru;
Opţional (în afara baremului minimal): aparatură pentru determinări de noxe (agenţi chimici, agenţi fizici, agenţi fizico-chimici) la locul de muncă;
Opţional (în afara baremului minimal): centru de somnologie – nivel 1 (care efectuează doar poligrafii cardio-respiratorii): poligraf; atestarea colaborării cu un centru de somnologie de nivel 2.

27. Medicină Nucleară
Dotare:
a) Pentru Cabinet Medicină Nucleară – diagnostic şi/sau tratament radioizotopic
– gamma camera cu sau fără sistem SPECT-CT şi/sau scanner PET-CT şi/sau scanner PET- RM;
– hot lab (sau echivalent); Opţional: ecograf.
b) Pentru Cabinet de Medicină Nucleară – Osteodensitometrie:
– osteodensitometru DXA;
– cântar;
– taliometru;
Opţional: ecograf.
c) Pentru Cabinet de Medicină Nucleară – Consultaţii imagistice
– nu se recomandă dotare minimală în acest caz.
Opţional: ecograf
Observaţii:
– conform pregătirii profesionale a medicilor specialişti de medicină nucleară, cabinetul de Medicină Nucleară poate fi organizat în mai multe moduri, fiecare cu un standard propriu de dotare minimă

28. Medicină sportivă
Dotare:
– trusă cu tensiometru, stetoscop;
– cronometru;
– cântar;
– taliometru;
– compas antropometric;
– panglică metrică;
– adipocentimetru;
– EKG cu 12 derivaţii;
– pulsoximetru;
– cicloergometru;
– optotip;
– test simţ cromatic;
– feşi gipsate;
– bandaje elastice;
– termometru cu mercur;
– mănuşi de examinare;
– fişă medico-sportivă tip;
– trusă sanitară tip MS pentru cabinete.

29. Nefrologie
Dotare:
– tensiometru şi stetoscop;
– cântar;
– bandelete reactive („stix-uri”) pentru determinări rapide ale unor componente urinare;
– ultrasonograf general abdominal;
– computer cu conexiune la Internet, birotică (imprimantă etc.) (pentru elaborarea actelor medicale);
Opţional: modul Doppler pentru ultrasonograf, electrocardiograf, analizator pentru examinări minime.

30. Neonatologie
Dotare:
– stetoscop;
– monitor cardiorespirator pentru monitorizarea saturaţiei O2 în sângele periferic, a AV, a FR, a TA;
– manşete pentru măsurarea TA neonatale, adaptate monitorului cardiorespirator, de diferite mărimi (2, 3, 4);
– cântar pentru sugari (0 – 10 kg);
– masă de înfăşat;
– pediometru şi centimetru;
– dulap mobil pentru medicaţie de urgenţă;
– aparat de testare auditivă;
– nebulizator;
– glucoteste;
– bandelete pentru recoltarea screening-ului metabolic;
– termometre;
– apăsătoare limbă;
– otoscop cu specul auricular de diferite dimensiuni;
– sursă de oxigen medical;
– aspirator mobil sau sursă fixă de aspiraţie;
– tubulatură aferentă sursei de oxigen şi aspiraţie;
– bilirubinometru transcutanat;
– laringoscop cu lamă dreaptă, Miller 0 şi Miller 1;
– sonde de intubaţie nr. 2, 2,5, 3, 4;
– balon de ventilaţie autogonflabil (500 – 700 ml) şi măscuţe;
– branule de diferite dimensiuni;
– soluţii perfuzabile pentru situaţii de prim ajutor;
– trusă mică de prim ajutor;
– medicaţie de urgenţă;
– sonde de aspiraţie gastrică

31. Neurochirurgie
Dotare
– aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale;
– stetoscop;
– oftalmoscop;
– termometru;
– ace chirurgicale de diferite dimensiuni;
– portac Hagedon cu gura dreaptă;
– agrafe Michel;
– bisturiu chirurgical;
– ciocan reflexe;
– chiuretă model Volkman de diferite dimensiuni;
– foarfece chirurgical drept cu vârful ascuţit şi cu vârful bont;
– foarfece chirurgical curb cu vârful ascuţit şi cu vârful bont;
– pensă anatomică de 14,5 cm lungime;
– pensă anatomică de 18 cm lungime;
– pensă chirurgicală de 14,5 cm lungime cu 1 x 2 dinţi;
– pensă chirurgicală de 18 cm lungime cu 1 x 2 dinţi;
– sondă Foley, Thiemann, Nelaton;
– pensă hemostatică model Kocher;
– pensă hemostatică Pean;
– pensă de aplicat şi scos agrafele;
– centimetru;
– opţional: aparat Doppler extra-intracranian;
– electroencefalograf portabil.

32. Neurologie
Dotare:
– oftalmoscop (cu sau fără transformator);
– ciocan de reflexe cu perie pentru evaluarea sensibilităţii tactile şi cu ac pentru evaluarea sensibilităţii dureroase, înfiletate în interiorul mânerului;
– diapazoane pentru explorarea sensibilităţii profunde;
– dinamometru pentru examinarea forţei segmentare;
– trusă de abeslanguri pentru examinarea reflexelor de fund de gât;
– trusă pentru examinarea sensibilităţii (ace atraumatice, instrumente pentru evaluarea discriminării tactile);
– optotip mobil
– planşe Ishihara pentru determinarea nivelului de discriminare a culorilor.

33. Neurologie pediatrică
Dotare:
– tensiometru;
– termometru;
– stetoscop;
– ciocan reflexe;
– oftalmoscop;
– spirală pentru urmărire ocular;
– lanternă mică pentru RFM;
– centimetru;
– cântar;
– taliometru;
– abeslanguri de unică folosinţă pentru examinarea reflexelor fundului de gât;
– diapason 128 hz;
– card Snellen;
Opţional: optotip, dinamometru, electroencefalograf, electromiograf, butelie portabilă oxigen.

34. Obstetrică-Ginecologie
Dotare:
Aparatură medicală:
– aparat de măsurat tensiunea arterială cu stetoscop;
– masă ginecologică;
– reflector cu picior;
– cântar pentru adulţi;
– taliometru;
– sterilizator;
– etuvă-pupinel;
– ecograf cu sondă abdominală şi transvaginală;
– cardiograf.
Instrumentar medical:
– valve, specule vaginale;
– pense porttampon + buton;
– trusă de chiuretaj uterin;
– trusă de mică chirurgie;
– pelvimetru;
– centimetru;
– stetoscop obstetrical;
– seringi diverse.

35. Oftalmologie
Dotare:
– aparat de măsurat tensiunea arterială şi stetoscop;
– optotip de distanţă cu proiector sau luminat pentru distanţă;
– optotip pentru aproape;
– trusă de lentile sau foropter;
– teste pentru simţ chromatic;
– autokeratorefractometru (dioptron);
– biomicroscop;
– oftalmoscop direct;
– lentilă Volk pentru biomicroscopia segmentului posterior;
– aplanotometru sau noncontract tonometru.

36. Oncologie medicală
Dotare:
– chimioterapie în spital de zi (ambulatoriu);
– colaborare directă cu: cabinet de anatomie patologică, cabinet de radiologie (inclusiv mamograf), laborator de investigaţii biochimice şi hematologice, cabinet cu unitate de iradiere cu energie înaltă şi curieterapie;
Opţional: ecograf (în funcţie de competenţă).

37. Ortopedie pediatrică
Dotare:
– trusă de instrumente compusă din:
– pense Kocher;
– pense Pean;
– foarfece;
– pense anatomice;
– pense chirurgicale;
– raci Bachaus;
– portac;
– ace curbe triunghiulare;
– material sutură atraumatic;
– comprese sterile;
– feşi;
– stetoscop;
– negatoscop;
– tensiometru;
– feşi gipsate;
– trusă cu dezinfectante diverse (alcool, iod etc.);
– cântar;
– centimetru;
– ciocan reflexe.

38. Ortopedie şi traumatologie

Dotare:

tensiometru;

stetoscop;

goniometru;

negatoscop;

ciocan de reflexe;

centimetru/instrument de măsurare a lungimii.

Opţional (pentru efectuarea de manopere chirurgicale/ortopedice): pense anatomice, pense chirurgicale, pense hemostatice Pean şi Kocher, foarfeci chirurgicale, bisturiu, portac, fire de sutură/ace chirurgicale, ace de puncţie, seringi de unică folosinţă, chiurete de diferite mărimi, tăviţe renale, gipsotom (manual sau motorizat), foarfeci de pansamente, feşi gipsate, pansamente sterile, feşi de diferite mărimi, mănuşi chirurgicale sterile şi nesterile.

39. Otorinolaringologie

Dotare:

scaun ORL reglabil în înălţime şi rabatabil;

set instrumentar ORL necesar examenului clinic (speculi nazali, speculi auriculari, otoscop, apăsător de limbă, oglinzi laringiene şi pentru rinofaringe, lampă clar);

endoscop – tijă rigidă sau flexibilă şi sursă de lumină;

sursă de aspiraţie (aspirator chirurgical);

canule de aspitaţie nazală şi auriculară;

pense de diverse tipuri (pensă baionetă, tip Pean, pense de drenaj colecţii faringiene);

bisturiu, foarfeci de diverse dimensiuni;

pipă şi balon Ruben (eventual sursă de oxigen);

audiometru de screening;

lampă de spirt;

termometru;

substanţe anestezice, vasoconstrictoare;

sterilizator;

aparat de măsurat tensiunea arterială.

40. Pediatrie
Dotare:
– stetoscop;
– tensiometru + manşete de toate dimensiunile;
– apăsător de limbă;
– otoscop;
– termometru;
– cântar pentru sugari, cântar pentru adulţi;
– taliometru, pediometru, centimetru;
– canapea pentru consultaţii;
– rolă cearşaf de hârtie;
– lampă de examinare;
– mănuşi de examinare + mănuşi sterile;
– mască chirurgicală simplă;
– şorţ impermeabil;
– butelie de oxigen + reductor de presiune sau concentrator de oxigen;
– mască fără reinhalare, toate dimensiunile + tubulatură de oxigen;
– nebulizator, spacer cu mască pentru administrarea medicaţiei inhalatorii;
– frigider;
– comprese sterile;
– betadină soluţie;
– clorhexidină soluţie tegumentară/dermobacter;
– rivanol;
– lamă bisturiu;
– pensă de unică folosinţă, foarfecă de unică folosinţă;
– faşă de 10, 20 cm;
– atelă membru superior şi inferior;
– spray pentru arsuri;
– sonde urinare dimensiuni 8-18 Fr;
– lampă pentru dezinfecţie cu lumină ultraviolet;
Medicaţie:
– antipiretice;
– antialgice;
– bronhodilatatoare;
– corticosteroizi;
– antihistaminice;
Acces rapid (în mai puţin de 1 minut) la dulap mobil pentru resuscitare dotat cu:
– sonde de aspiraţie Yankauer şi sonde flexibile, toate dimensiunile;
– pulsoximetru;
– aspirator portabil;
– set canule orofaringiene (Guedel), toate dimensiunile;
– pensa de limbă;
– pensa McGill;
– balon autogonflabil pentru resuscitare adult + copil;
– set măşti de resuscitare, toate dimensiunile;
– canule intravenoase (abord periferic) 24, 22, 20, 18G;
– garou;
– materiale pentru fixare canulă intravenoasă (bandă adezivă);
– materiale necesare accesului intravenos (dispozitiv de montare, canule, fixatoare);
– trusă de perfuzie + ser fiziologic – flacon perfuzabil;
– glucoză 10%;
– seringi de diferite dimensiuni + robinet cu 3 căi;
– defibrillator automat extern;
– glucometru;
Medicaţie de urgenţă:
– adrenalină fiole;
– Epipen 150 μg şi 300 μg;
– adenozină;
– amiodaronă;
– diazepam (intrarectal + intravenos).

41. Pneumologie
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– termometru;
– spirometru;
– negatoscop;
– opţional: trusă de puncţie pleurală, ace pentru biopsie;
– colaborare directă cu cabinet de radiologie, CT, laborator clinic şi microbiologic;
– acces la investigaţie bronhoscopică.
– pulsoximetru
– computer cu cititor de CD şi program de citire DICOM
– trusă de urgenţă;
Opţional: aspirator.
Observaţii:
– colaborare cu un serviciu de urgenţă.

42. Psihiatrie
Dotare:
– tensiometru;
– ciocan reflexe;
– termometru;
– centimetru;
– eprubete diverse.

43. Psihiatrie pediatrică
Dotare:
– trusă de intervenţie de urgenţă;
– ciocan reflexe;
– negatoscop;
– oftalmoscop;
– tensiometru;
– stetoscop;
– diapazon;
– dinamometru;
Opţional: electromiograf, ecograf Doppler portabil.

44. Radiologie
Dotare:
a) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Radiologie Convenţională
– aparat de radiografie digitală sau cu sistem de digitizare sau
– aparat de mamografie sau
– aparat de radiografie dentară sau ortopantomograf sau cone beam CT sau
– aparat de radioscopie şi radiografie digitală;
– obiecte anexe prevăzute de lege pentru autorizarea de funcţionare: geam de sticlă plumbată, ecrane şi şorţuri protectoare, sistem de înregistrare a dozei de radiaţii ionizante;
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor – capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, redactare şi eliberare a rezultatelor şi
– sistem de furnizare a imaginilor medicale către pacient: inscriptor CD/DVD sau imprimantă dedicată pentru studii imagistice sau soluţie software de livrare electronică a imaginilor;
– instrumentar de urgenţă (necesar doar pentru cabinetele care îşi asumă efectuarea de examinări cu injectare de substanţă de contrast iodată): trusă de intubaţie, sursă de oxigen, defibrillator cardiac;
Observaţie: colaborare cu un serviciu de urgenţă.
b) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Ecografie
– ecograf cu specificaţii minime: Doppler pulsat şi color;
– Transductor de uz abdominal cu bandă de frecvenţă minim între 3 şi 5 MHz;
– Transductor de ţesuturi moi superficiale cu bandă de frecvenţă minim între 6 şi 10 MHz;
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor de capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, redactare şi eliberare a rezultatelor şi
– sistem de furnizare a imaginilor medicale către pacient: videoprinter sau inscriptor CD/DVD sau imprimantă dedicată pentru studii imagistice sau soluţie software de livrare electronică a imaginilor.
c) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Computertomografie (CT)
– aparat de computertomografie (CT);
– seringă automată de injectare a substanţei de contrast cu dublă cale;
– obiecte anexe prevăzute de lege pentru autorizarea de funcţionare: geam de sticlă plumbată, ecrane şi şorţuri protectoare, sistem de înregistrare a dozei de radiaţii ionizante;
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor de capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, de redactare şi eliberare a rezultatelor şi
– sistem de furnizare a imaginilor medicale către pacient: inscriptor CD/DVD sau imprimantă dedicată pentru studii imagistice sau soluţie software de livrare electronică a imaginilor;
– trusă de intubaţie;
– sursă de oxygen;
– defibrilator cardiac;
Observaţie: colaborare cu un serviciu de urgenţă.
d) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM)
– aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM);
– seringă automată de injectare a substanţei de contrast (doar pentru unităţile care îşi asumă efectuarea de examinări cu injectare de contrast);
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor de capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, redactare şi eliberare a rezultatelor şi
– sistem de furnizare a imaginilor medicale către pacient: inscriptor CD/DVD sau imprimantă dedicată pentru studii imagistice sau soluţie software de livrare electronică a imaginilor;
– instrumentar de urgenţă (necesar doar pentru cabinetele care îşi asumă efectuarea de examinări cu injectare de substanţă de contrast): trusă de intubaţie, sursă de oxigen, defibrilator cardiac;
Observaţie: colaborare cu un serviciu de urgenţă.
e) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Osteodensitometrie
– Osteodensitometru DXA;
– cântar;
– taliometru.
f) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală – Consultaţii Imagistice:
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, redactare şi eliberare a rezultatelor,
Observaţie:
– nu necesită dotare medicală de specialitate;
– consultaţiile imagistice (a doua opinie şi teleradiologie) se pot asocia cu oricare dintre celelalte variante de organizare a cabinetului de radiologie imagistică medicală.
g) Pentru Cabinet de Radiologie – Imagistică Medicală cu servicii complexe – reprezintă cabinetul care oferă servicii complexe de imagistică, ce constau din combinarea serviciilor oferite de oricare dintre variantele a) – f) de mai sus.
Observaţie: dotarea minimă a unui cabinet de radiologie – imagistică medicală cu servicii complexe constă din îndeplinirea cumulativă a dotării minime necesare pentru fiecare serviciu individual oferit (variantele a) – f) de mai sus), iar în această situaţie, este necesară îndeplinirea doar o singură dată a următoarelor cerinţe de dotare:
– soluţie informatică hardware/software de stocare a imaginilor capacitate minim 1 TB;
– sistem informatic de interpretare a imaginilor, redactare şi eliberare a rezultatelor şi
– sistem de furnizare a imaginilor medicale către pacient: inscriptor CD/DVD sau imprimantă dedicată pentru studii imagistice sau soluţie software de livrare electronică a imaginilor.

46. Reumatologie
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– negatoscop;
– goniometru;
– cântar pentru adulţi;
– ciocan reflexe;
– centimetru.

47. Sănătate publică
Dotare:
– scaun, birou;
– calculator sau laptop;
– imprimantă multifuncţională;
– acces la internet;
– program de analiză statistică;
– masă pentru întâlniri şi scaune aferente;
– dulap pentru depozitare documente;
– stetoscop şi tensiometru;
– cântar adulţi;
– taliometru;
– optotip.

49. Sală de Fizioterapie

Dotare:

Condiţii de spaţiu:

suprafaţa utilă a sălii va asigura cel puţin 4,5-5 m^2 pentru fiecare pacient;

sala va avea aerisire naturală directă, cât mai eficientă;

pardoseală caldă (parchet sau scândură) sau mochetă pe beton cu strat amortizor;

cabină de duş (cu apă caldă permanentă) şi WC;

spaţiu separat pentru dezbrăcat-îmbrăcat.

Dotări specifice:

1 spalier;

2 saltele;

1 oglindă de perete;

1 masă kineto simplă;

1 bancă;

2 instalaţii-montaje scripete cu contragreutăţi;

greutăţi de diverse mărimi, bastoane, arcuri, cordoane elastice;

minimum 3-4 dispozitive pentru recuperare funcţională din grupa «dispozitive ajutătoare» (de exemplu: pedalier, planşetă basculantă, giroplan, levier pentru cvadriceps, roată şi scăriţă pentru umăr, placă canadiană, placă pentru abilităţile mâinii etc.);

cântar pentru persoane;

aparat de măsurat tensiunea arterială;

trusă de urgenţă.

50. Urologie
Dotare:
– tensiometru;
– stetoscop;
– negatoscop;
– masă ginecologică;
– lampă ultraviolete;
– citoscop de diferite mărimi;
– seringi Govon;
– portace Mathieu;
– trusă de benique;
– trusă de mică chirurgie;
– dilatator anal;
– sonde uretrale;
– sonde uretro-vezicale;
– irigator;
– pungi colectoare de urină;
– bujii fuliforme de la nr. 1 – 8, câte 5 bucăţi din fiecare;
– bujii olivare exploratorii, 5 bucăţi;
– bujii pentru dilatare de la nr. 10 – 20, câte 5 bucăţi din fiecare;
– negatoscop;
– sonde Foley 14, 15, 18, 20 Ch, 5 bucăţi din fiecare;
– ecograf cu transductor abdominal şi transrectal (în funcţie de competenţă);
– uretroscop cu element lucrativ şi pense de extracţie

 

Reglementări valabile pentru cabinete medicale individuale; grupate; asociate; societate civilă medicală.

Download cerere avizare CMI
  1. Dosar plic;
  2. Cerere tip;
  3. Dovada dotării minime în concordanţă cu serviciile medicale furnizate pe specialităţi,
  4. Contractul de grupare/ asociere de cabinete sau, dupa caz, contractul de societate;
  5. Dovada de spaţiu (act de proprietate, de închiriere sau de comodat) si schita spatiului – copii xerox;
  6. Copii ale certificatelor de membru CMR ale medicului/ medicilor titulari si ale medicilor angajati/colaboratori;
  7. Fisa de atributii in cazul medicilor angajati/ colaboratori semnate si parafate de acestia, de luare la cunostinta.
  8. Orar.

ANGAJĂRILE de personal medical cu studii suplimentare se pot face numai în specialitatea medicului ( -lor ) titular ( -i ) de cabinet.

Taxa de avizare/ reavizare a cabinetelor medicale fără personalitate juridică este de 300 lei/medic.

 

Documentele sunt necesare în cazul cabinetelor înfiinţate sub formă SRL sau în condiţiile art. 16 din OG nr. 124/ 1998, republicata

DOWNLOAD
Cerere pentru avizarea cabinetelor de forma SRL (fişier DOC)
Cererea pentru avizarea cabinetelor de forma ONG (fişier DOC)
Pentru a salva, daţi click dreapta şi alegeţi Save Target As… sau Save Link As…

Dosarul privind avizarea cabinetului medical va contine urmatoarele acte:

  1. cererea tip;
  2. cererea organului de conducere – administratorul medic al societatii sau medicul delegat al fundatiei/ asociatie etc. – prin care se solicita avizarea cabinetului medical, cu specificarea adresei si a specialitatilor medicale;
  3. certificatul de înregistrare al societatii la Oficiul Registrului Comerţului si anexa la acesta sau, dupa caz, certificatul constatator referitor la autorizarea desfasurarii activitatii;
  4. actul constitutiv al societăţii ( statut si, dupa caz, contract de societate); şi actele aditionale ulterioare inregistrate la ORC;
  5. dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează să funcţioneze cabinetul/cabinetele medicale si schita spatiului;
  6. declaraţia prevăzută la art.28 lit.b) din Ord. MSF nr. 153/ 2003 prin care: organul de conducere al unităţii se obligă în scris să respecte independenţa profesională si dreptul de decizie ale medicilor şi să angajeze numai personal medico-sanitar autorizat ;
  7. regulamentul de organizare si functionare al cabinetului medical;
  8. fişele de atribuţii ale posturilor; obligatoriu semnate şi parafate de medicul angajat/ colaborator şi având semnătura şi ştampila administratorului sau medicilor asociaţi (prin care se respectă competenţa profesională specifică fiecărei specialităţi ori competenţa medicală, precum şi independenţa profesională şi dreptul de decizie al personalului medical );
  9. orarul de activitate pentru intreg cabinetul medical
  10. hotărârea statutară a organului de conducere privind înfiinţarea unuia sau mai multor cabinete medicale, pentru organizaţiile şi instituţiile prevăzute la art.16 din Ordonanţa Guvernului nr.124/1998, republicată;
  11. Copii ale certificatelor de membru CMR ale medicului/ medicilor titulari si ale medicilor angajati/colaboratori;
  12. raportul favorabil privind existenţa dotării minime corespunzătoare activităţilor medicale desfăşurate şi numărul de cabinete, întocmit de comisia de avizare a Colegiului Medicilor Galati

Taxa de avizare este de:

300 lei/medic ce activeaza in cadrul SRL-ului/ONG-ului, indiferent de forma de colaborare.